În 2007, când abia intram în Uniunea Europeana, câștigam dreptul la un post de Comisar European. Adică al unui membru în „Guvernul Federal al Uniunii Europene”. Am primit atunci, prin Leonard Orban, Comisariatul pentru Multilignvism. Un portofoliu de mai mică importanță în Comisia Europeană, dar am considerat că este firesc, pentru că eram nou veniți.
În 2010, deja acomodați cu politica la nivel înalt din interiorul Uniunii Europene, am primit prin Dacian Cioloș Comisariatul pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală. Adică unul dintre cele mai importante portofolii din întreaga Comisie, politica agricolă a Uniunii Europene având una dintre cele mai mari alocări financiare și fiind un pilon principal de stabilitate și de dezvoltare economică.
În 2014 știrea nu este că România, a doua cea mai mare țară din Europa de Est și a șaptea din întreaga Uniune Europeană, primește prin Corina Crețu portofoliul de Cooperare Internațională și Ajutor Umanitar – adică primește în grijă ajutoarele umanitare acordate de UE în Africa – ci faptul ca proaspăt intrata Croație, devenită membră a UE abia la 1 iulie 2013, primește portofoliul extrem de puternic al Dezvoltării Regionale.
Atât.
Epilog (12 septembrie 2014): După ce știrea privind pierderea portofoliului de Dezvoltării Regionale a fost dată ca certă și a fost tratată ca atare de întreg spectrul politic românesc, fiecare acuzându tabăra adversă de eșec, într-o ciudată răsturnare de situație Traian Băsescu a anunțat că totul a fost „o glumă a celor de la Bruxelles, care au simțul umorului”, iar a doua zi am aflat că de fapt Corina Crețu este nominalizată exact pentru portofoliul de Dezvoltării Regionale. Probabil că nu vom afla prea curând care au fost negocierile de culise de ultim moment și cine le-a purtat. Dar cu siguranță nimic n-a fost nici de glumă, nici întâmplător.
