Începutul de an nou este întotdeauna unul plin de speranță și de spirit de sărbătoare. De optimism și încredere că lucrurile, cumva, poate chiar miraculos, vor deveni mai bune. Nu este deloc un moment prielnic să discuți despre probleme, mai ales grave și mai ales când trebuie să dai încă o veste proastă. Apoi, să vorbești despre autostrăzi la început de 2017 înseamnă să răsucești cuțitul în rana în care România a terminat 2016 cu fix zero kilometri noi de autostradă. Nu în ultimul rând, să vorbești logic despre o problemă gravă într-o Românie atât de profund divizată post-electoral între „ai lor cei răi” și „ai noștri cei buni”, indiferent dinspre care tabără ai privi-o, este extrem de riscant. Și totuși voi risca.
În octombrie ce tocmai a trecut s-a împlinit un an de la tragedia de la Colectiv. Focul a distrus vieți, fără că ceară întâi pașaportul sau carnetul de partid. N-a ales între „buni” și „răi”. A ucis fără osebire 64 de oameni și pe alți câteva zeci i-a mutilat pe viață. Cinic și nepăsător focul a adus nenorocire acolo unde era doar distracție, atunci când părea că nu există absolut nici un risc.
Mai apoi furia populară a cerut vinovați. Capetele au căzut, guvernul s-a schimbat. Legile oricum stupide și exagerate au devenit și mai stupide, și mai exagerate, victimă căzând localurile din București, care în mod normal ar fi trebuit să fie un pilon al economiei locale. Dar furia populară trebuia ostoită. A trecut ceva timp până când ne-am lămurit că tragedia de la Colectiv de fapt putea fii prevenită. Dacă instituțiile statului își făceau treaba. Dacă legile României ar fi fost mai puțin absurde. Dacă Romania nu ar fi atât de infestată de corupție. Dacă înșiși oamenii ar fi fost mai atenți la pericolele la care se expuneau, chiar dacă nu erau atât de evidente. Dacă, dacă, dacă…
Numai că durerea publică se uită repede. Doar supraviețuitorii rămân să-și poarte greaua cruce pentru tot restul vieții. Un an mai târziu suntem convinși că intransigența de acum un an a rezolvat problema. Că o tragedie precum Colectiv nu se mai poate repeta. Oare? Oare chiar am învățat cu adevărat ceva din Colectiv?!
Pe 14 noiembrie 2016 s-au împlinit doi ani de la inaugurarea inoportună a A1 Sibiu – Orăștie Lot 3. Prinsă de mai bine de cinci ani între greșeli tehnice și ambiții politice, autostrada traversează la Aciliu dificilul Deal Bucium. Care cade. Cădea oricum și înainte de autostradă, dar autostrada l-a trezit și l-a accelerat. Și acum cade până o va înghiți cu totul.
Împreună cu colegii din Asociația Construim România spunem public asta de doi ani. Numai că lanțul greșelilor tehnice și al ambițiilor politice a continuat transpartinic și în 2016. Dintr-un motiv de neînțeles, CNADNR – CNAIR pe stil nou – a ales să forțeze în 2016 redeschiderea A1 Orăștie – Sibiu Lot 3, în ciuda avertismentelor noastre publice și documentate că Dealul Bucium reprezintă un pericol iminent pentru autostradă și că poate îngropa de vii zeci sau sute de oameni, într-o tragedie care poate face Colectiv să pălească în uitare.
În ciuda filmărilor publicate, în care alunecarea este evidentă, am sfârșit prin a fi noi acuzați de rea intenție și de nepricepere de către directorul CNAIR Cătălin Homor, cu precizarea reluată sistematic într-o serie de interviuri din perioada august-septembrie 2016 că nu știm ce spunem și că în dealul Bucium alunecările sunt „de ordinul milimetrilor pe an”.
Desigur, această din urmă afirmație a domnului Cătălin Homor – altfel absolvent de facultate de construcții – este ridicolă în sine. Căci oricât de ciudat și contraintuitiv sună, deplasările de teren de milimetri pe an, chiar de centimetri pe an, sunt deplasări normale. Până și deriva continentală se măsoară în centimetri pe an. Iar constructorii cunosc bine aceste deplasări normale și continue ale terenului, pentru că unul dintre motivele principale pentru care lucrările de infrastructură au nevoie de reabilitări periodice este tocmai că terenul de sub ele se deplasează cu milimetri sau centimetri pe an. Așa că am zâmbit amar la ridicolul acuzației domnului Homor. Amar pentru că am înțeles că CNAIR va merge înainte cu redeschiderea A1 Orăștie – Sibiu Lot 3 din 9 octombrie 2016 și că viețile celor care vor folosi autostrada vor fi puse astfel în pericol.
Însă noi, Construim România, am continuat să monitorizăm Dealul Bucium, cu frecvente sesiuni de filmări și fotografii, chiar și atunci când nu le-am făcut publice. Și cel mai probabil suntem singurii care o facem, în ciuda declaratului contract de monitorizare al tronsonului dintre CNAIR și Universitatea București.
Iar aici vine punctul dificil. Cea mai recentă filmare este din 29 decembrie 2016. M-am obișnuit să scriu analize lungi, în care să explic pe larg și cât mai pe înțeles fiecare detaliu tehnic din fiecare aspect descris, mai ales când vine vorba de A1 în zona Aciliu. Numai că astăzi, privind imaginile cele mai recente, nu știu ce să scriu. De fapt nu știu ce să mai scriu, dincolo de ceea ce am scris deja în ultimii doi ani despre această autostradă. Pentru că nu știu ce aș mai putea explica din nou și nu am făcut-o deja.
Derulez filmarea și mă gândesc la tragedia de la Colectiv, care putea fii prevenită. Până la tragedia Aciliu mai este doar un pas, dar încă poate fii prevenită. Și totuși nimeni nu o face. Cadru cu cadru văd cum zăpada de pe Dealul Bucium conturează grotesc imensa alunecare de teren și desenează sinistru fiecare fractură din versant. La bază, autostrada, pe care circulă autocare, camioane, microbuze, autoturisme. Oameni care cred că autostrada este sigură, căci au încredere în statul român care a deschis-o. Nu își dau seama că trec fără griji prin fața unui „tsunami” de pământ ce stă să se prăvale peste ei. Și oricum le-ar veni greu să creadă că așa ceva ar fi posibil, pentru că nimeni nu poate fii atât de inconștient încât să țină autostrada deschisă dacă pericolul ar fi real, nu-i așa? Și totuși, Colectiv…
Compar fotografiile făcute de-a lungul timpului la Aciliu: septembrie 2015, iulie 2016, septembrie 2016, decembrie 2016. Aș râde din nou amar, acum cu dovezi, de „milimetrii pe an” ai lui Cătălin Homor. Mă înfior însă când măsor și îmi dau seama că în fapt versantul Dealului Bucium a alunecat cu câțiva metri doar în ultimele trei luni. Și asta într-o perioadă de ploi nu foarte abundente – da, am urmărit și starea vremii în zonă – cu ciclu de îngheț / dezgheț doar în ultimele două luni și cu ninsori începute abia de la începutul lui decembrie. Iar primăvara, cu topirea zăpezilor mult mai abundente ca în anii precedenți, abia urmează.
Mă înfior deci, pentru că mă uit la filmări și „număr morții”. Fiecare autocar – 50 de morți. Fiecare microbuz, 15-20 de morți. Fiecare autoturism – în medie 2 morți. Fiecare camion, 1-2 morți. Sar ușor de 100 de victime în fiecare cadru. La Colectiv au fost „doar” 64 de morți…
Așadar mă opresc din explicații, căci nu mai găsesc nimic de spus în plus față de ceea ce spun singure imaginile comparative dintre iulie 2016 și decembrie 2016. Metri de scufundare, fracturi noi lungi de sute de metri și frontul de alunecare ajuns la terasamentul autostrăzii din debleu. Mai poate fii ceva de adăugat?
Poate doar faptul că între data filmării și astăzi a căzut o importantă cantitate de zăpadă, inclusiv la Aciliu. Iar această zăpadă, pe deoparte presează greu pe masa deja în alunecare, iar pe de alta zilnic se topește și se infliltrează în deal, lubrifiind alunecarea. Dezghețul din această primăvară va fi un real pericol. Doar un pas a mai rămas…
Cu sau fără acuze la adresa noastră, noi vom continua monitorizarea și vom continua să facem apel public la instituțiile statului – Ministerul Transporturilor, CNAIR, ISU, Inspectoratul de Stat in Construcții – să închidă de urgență traficul pe A1 Orăștie – Sibiu Lot 3, înainte să moară oameni îngropați de vii. Înainte ca la Aciliu să se petreacă un nou Colectiv mult mai dramatic și mai tragic. De această dată vom face și sesizări oficiale către respectivele instituții și vom spera că măcar acum cineva va înțelege.
Pentru conformitate reluăm și filmarea din iulie 2016.
